Florin Caramavrov după Croația – Anglia 2-1. „De ce ei pot, și noi nu?”

Florin Caramavrov după Croația - Anglia 2-1.
  • Publicat:
  • Actualizat:

De ce croații pot să se califice în finala Campionatului Mondial, iar noi nu mai mergem la un turneu final de 20 de ani? Mă roade întrebarea asta, am un nod în gât când mă gândesc că în 1994 am fost și noi la un vârf de deget al lui Prunea de semifinalele CM, iar acum ne uităm doar la televizor.

De ce noi nu putem? De ce am ajuns aici? De ce ei pot? De ce Croația joacă finala Campionatului Mondial?

Pentru că avem printre noi prea mulți șmecheri, prea mulți hoți, prea mulți baroni și mafioți.

Pentru că noi am păcălit fotbalul și Occidentul după Geneația de Aur. Pentru că impresarii noștri care obținuseră monopolul în materie de transferuri spre marile campionate au dus prea multe gloabe pe bani de cai de rasă. Pentru că acești samsari s-au îmbogățit, și-au construit palate și suite de vile și blocuri, iar cluburile au sărăcit.

Pentru că prietenii noștri croații s-au dezvoltat de jos în sus, pentru că au vândut pe valoare și pe bani mulți. Pentru că mare parte din banii luați de ei din transferuri au fost reinvestiți în fotbal, în infrastructură, în copii și academii, iar banii luați de cluburile noastre s-au evaporat în buzunarele așa-zișilor patroni și ale acestor mafioți despre care am vorbit mai sus.

Pentru că noi ne certăm pe autostrăzi, iar ei chiar le construiesc, pentru că noi ne batem joc de frumusețile țării, iar ei au dezvoltat permanent turismul.

Dincolo de toate acestea, priviți lotul Croației și echipele la care evoluează acești băieți calificați în finala Campionatului Mondial: Modric câștigă trei ani la rând Liga Campionilor cu Real Madrid, Rakitic e titular lângă Messi, la Barcelona, Mandzukic câștigă titlu după titlu cu Juventus, după ce a făcut același lucru cu Bayern. Liverpool, Monaco, Atletico Madrid, Inter, Milan, Fiorentina, Frankfurt.

De la noi, doar Chiricheș e aproape de lotul lui Napoli, un club important, dar care nu face parte din elita europeană.

Știu, n-are rost să ne comparăm cu croații, dar mi-e ciudă că în 1994 am fost la același nivel cu echipa lor din 1998 și că acum, după 20 de ani, noi umplem terasele, iar ei stadioanele și că ei sunt tot acolo, chiar mai sus, iar noi suntem atât de jos, atât de proști, atât de șmecheri…
 


 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×